The Gray Man, disponibil acum pe Netflix

Când cel mai priceput agent CIA căruia nimeni nu-i cunoaște adevărata identitate descoperă din greșeală secrete întunecate ale Agenției, un fost coleg psihopat pune o recompensă pe capul lui și declanșează o vânătoare internațională, punând asasini din toată lumea pe urmele lui.

Începând de azi îi poți urmări pe Ryan Gosling și Chris Evans cum se joacă de-a șoarecele și pisica în cel mai nou film blockbuster Netflix, creat de Anthony și Joe Russo.

The Gray Man este disponibil acum, pe Netflix.
https://www.netflix.com/ro/title/81160697
THE GRAY MAN

The Gray Man este un fost agent CIA, Court Gentry (Ryan Gosling), alias Sierra Six. Pescuit dintr-un penitenciar federal și recrutat de fostul supraveghetor, Donald Fitzroy (Billy Bob Thornton), Gentry a fost cândva un negustor al morții extrem de priceput, apreciat de Agenție. Acum, însă, roata s-a întors și Six a devenit ținta, fiind urmărit în întreaga lume de Lloyd Hansen (Chris Evans), un fost coleg de la CIA, dispus să facă orice pentru a-l elimina. Agenta Dani Miranda (Ana de Armas) este de partea lui, iar el va avea nevoie de toată susținerea posibilă.

| Regizat de: Anthony Russo, Joe Russo
| Scris de: Joe Russo, Christopher Markus, Stephen McFeely
| Bazat pe seria de cărți de: Mark Greaney
| Producători: Joe Roth, Jeffrey Kirschenbaum, Anthony Russo, Joe Russo, Mike Larocca, Chris Castaldi
| Prodcători executivi: Patrick Newall, Christopher Markus, Stephen McFeely, Jake Aust, Angela Russo-Otstot, Geoff Haley, Zack Roth și Palak Patel
| Cu: Ryan Gosling, Chris Evans, Ana de Armas, Jessica Henwick, Wagner Moura, Dhanush, Billy Bob Thornton, Alfre Woodard, Regé-Jean Page, Julia Butters, Eme Ikwuakor, Scott Haze

RYAN GOSLING – THE GRAY MAN / SIERRA SIX

Un asasin antrenat de CIA din programul ultrasecret Sierra se răzvrătește. Sierra Six, alias The Gray Man, este acum vânat de Agenție. El deține ceva de care Agenția are nevoie și anume singurul lucru care îl ține în viață, dar și motivul pentru care i se dorește moartea. Încă din tinerețe, de când a fost scos din închisoare și recrutat de Donald Fitzroy, s-a ocupat de afacerile murdare ale Agenției, adică de crime autorizate de guvern. Operează dincolo de orice frontiere, într-o rețea plină de complici și rivali. Dar, spre deosebire de cei care îl vânează, The Gray Man nu ucide de plăcere sau pentru bani.

| Ryan Gosling: „Abia aștept ca publicul să vadă acest lungmetraj pentru că mi se pare că este genul de film care mi-ar fi plăcut mult în timp ce mă maturizam. E genul de film care m-a făcut să-mi doresc să fac filme. Are o distribuție extraordinară și o atmosferă foarte interesantă. E un film care cuprinde scene absolut spectaculoase, dar care, în același timp, urmărește drumul parcurs de personaje. De asemenea, cred că publicul poate rezona cu el pentru că Six este un erou „analog” într-o lume digitală”.


CHRIS EVANS – LLOYD HANSEN

Fostul recrut CIA Lloyd Hansen a rezistat numai cinci luni și jumătate în Agenție înainte de a fi dat afară pentru tortură neautorizată și lipsă de autocontrol. Asasin mercenar care își chinuie victimele de plăcere și care nu a învățat niciodată să colaboreze cum trebuie cu alții, Lloyd este angajat de Carmichael, un fost coleg de școală, ca să-l vâneze pe The Gray Man.

| Chris Evans: „De când am citit scenariul am fost foarte atras de Lloyd. Totul este foarte bine scris și nu am avut prea des ocazia să joc asemenea roluri. Nu cred că sunt văzut așa. Dar, ca actor, ești înnebunit după asemenea lucruri. Mi-au spus că Gosling va fi The Gray Man. A fost absolut extraordinar. Am fost foarte încântat că cineva de calibrul lui s-a implicat în proiect, pentru că e genul care reușește să-i facă pe toți să fie mai buni”.

ANA DE ARMAS – DANI MIRANDA

O agentă extraordinară, inteligentă și dură, fără ajutorul căreia The Gray Man ar fi fost ucis de nenumărate ori. Nu este chiar preferata Agenției, dar nu a încheiat încă toate colaborările cu ei. Ar putea fi foarte bine un agent-cheie, o răzvrătită sau ambele.

| Ana de Armas: „Am avut o discuție foarte interesantă cu un agent CIA care m-a ajutat să înțeleg cum funcționează lucrurile în interiorul Agenției. Am discutat mult despre starea de spirit. Mi-a spus că, dacă ești agent, ai o misiune. Ai un șef. Ai reguli de urmat. Ai muncit mult ca să ajungi unde ești, iar reputația și tot ceea ce ai făcut în viață contează cel mai mult. Nu vrei să arunci pur și simplu totul la gunoi. Trebuie să te ții de ceea ce faci. Jobul este lucrul cel mai important. Dar, mai mult decât atât, până la urmă, faci ceea ce este corect. Am sentimentul că, în film, există un moment în care ea pricepe exact acest lucru”.

REGÉ-JEAN PAGE – DENNY CARMICHAEL

Dacă Wikipedia nu-l menționează la capitolul „necruțător de ambițios”, e limpede că are nevoie de actualizare. Inteligența ascuțită și lipsa totală de scrupule i-au fost de mare folos în poziția de șef de centru în cadrul Agenției.

| Regé-Jean Page: „Universul din acest film nu cunoaște limite. Este o aventură care presupune călătorii pe tot globul, dar cu spioni, explozii, arme și căderi din avioane. Nu lipsește nimic din acest film. Te face să te întrebi cum de mai este în viață un anumit personaj, are și ceva din stilul Bond, sofisticat și cu costume elegante, dar și ceva din realismul extraordinar și violența extremă din Bourne. Filmul aruncă toate astea în joc și creează ceva și mai atrăgător, tocmai datorită îmbinării tuturor acestor elemente”.

THE GRAY MAN ÎN CIFRE

| În condițiile în care acțiunea a presupus călătorii pe tot globul, filmările au avut, de asemenea, o amploare internațională și s-au desfășurat în peste ȘAPTE locații, printre care Los Angeles, Franța, Cehia, Thailanda, Croația, Austria și Azerbaidjan.

| Acest univers a prins viață datorită unei echipe internaționale de peste O MIE de oameni.

| Scenograful Dennis Gassner a construit DOUĂZECI ȘI UNU de platouri în fostul hangar de producție de peste 110.000 de metri pătrați al companiei Boeing din Long Beach.

| În Franța, producția a ocupat complet istoricul Chateau de Chantilly, un castel adevărat și o importantă atracție turistică din această țară. Pe domeniul respectiv, cu o suprafață de peste 4000 de metri pătrați, se află un lac artificial și un muzeu de artă. Filmările s-au desfășurat noaptea, când totul era închis pentru vizitatori.

| O importantă piață aflată într-o zonă cu trafic intens din Orașul Vechi din Praga a fost închisă timp de ZECE zile pentru filmări.

Articolul precedentNetflix va intra în parteneriat cu Microsoft pentru un nou tip de abonament care acceptă reclame
Articolul următorMarvel MCU Etapa 5 si 6 – Două noi filme Avengers

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.